Fragmentarea ADN-ului spermatic (SDF)

Fragmentarea ADN-ului spermei poate avea un impact negativ asupra fertilității masculine. De fapt, s-a raportat că bărbații cu niveluri crescute de SDF au șanse mai mici de a concepe pe cale naturală. Nivelurile ridicate de SDF sunt, de asemenea, asociate cu un risc semnificativ crescut de pierderi recurente de sarcină, iar nivelurile de SDF pot influența rezultatele tehnicilor de reproducere umană asistată.
Valori crescute au fost asociate cu o scădere a ratelor de sarcină și naștere după inseminarea intrauterină, și cu rate de sarcină mai mici și rate mai mari de avort spontan în cadrul fertilizării in vitro, inclusiv cu utilizarea injectării intracitoplasmatice de spermă (ICSI).

Cauze posibile:

  • Varicocel
  • Infecții genitale
  • Vârsta avansată
  • Obezitatea
  • Fumatul
  • Iradierea
  • Expunerea la mediu toxic

Indicații de testare a gradului de fragmentare al ADN-ului spermatic:

  • Infertilitatea masculină inexplicabilă sau idiopatică
  • Pierderi recurente de sarcină
  • Varicocel clinic
  • Factori de risc legați de stilul de viață
  • Înainte sau după eșecul tehnologiilor de reproducere asistată – IUI, FIV, ICSI
  • Pierderi recurente de sarcină după ICSI
  • Crioprezervarea spermei

Bibliografie:
Sperm DNA Fragmentation: A Critical Assessment of Clinical Practice Guidelines, World J Mens Health, 2021 Apr 21

Scroll to Top